VIAȚA ÎNSEAMNĂ MAI MULT
Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Matei 11:28
În aprilie 2014 a avut loc un tragic accident de maşină pe o autostradă din Germania. Automobilul unui tânăr de 24 de ani a ieşit de pe bandă, s-a izbit de bara de protecţie din dreapta, a fost azvârlit de-a curmezişul spre bara de protecţie din mijlocul autostrăzii şi în final s-a oprit pe banda de staţionare din partea dreaptă. Tânărul a reuşit să se elibereze din autovehicul, dar apoi a luat-o la fugă peste banda de mers, unde a fost acroşat de două maşini şi a murit. Cine a văzut asemenea accidente ştie că bietul tânăr era în stare de şoc atunci când a traversat şoseaua fără să fie nevoie şi fără să se gândească. Există în lumea noastră bolnavă atâtea lucruri groaznice şi triste, că mulţi oameni sunt depăşiţi în mare măsură şi apoi reacţionează ca un sistem de computer atins de trăsnet. Cineva rupt de realitate ar putea considera ca periculos modul de acţiune al celor doi şoferi care l-au călcat pe tânăr. Ei ar fi trebuit să frâneze, să tragă în dreapta, să se oprească şi să-l ducă acasă. Dar orice om raţional ştie că la viteza de pe autostradă nu merge aşa ceva. Şi şoferii respectivi au fost complet depăşiţi în această situaţie.
Noi toţi suntem în pericolul de a fi depăşiţi de agitaţia înfrigurată de azi şi avem nevoie de Cel care a rostit versetul nostru de azi. Ceea ce avem nevoie este să găsim odihnă în această agitaţie. De abia când oamenii dau urmare invitaţiei din versetul nostru de azi şi vin la Isus Cristos vor simţi că la El putem ajunge la odihnă. El poate potoli chiar şi cea mai mare furtună din natură şi din sufletul nostru. Dacă nu poţi să-L găseşti singur, adresează-te cuiva care Îl cunoaşte.
Trebuie să te autentifici pentru a publica un comentariu.