• Librarie crestina

  • Dragi cititori,va informam ca acest sit,va fi arhivat,devotionalele vor fi mutate la https://csd.do.am

    apoi va fi sters.Motivul este ca reinoirea abonamentului costa 100 euro,pentru un an(40 euro-domeniu/an)(60 euro-hosting/an).

    Staful acestui sit a decis ca este prea mult si ne vom muta la adresa web:https://csd.do.am

    Va multumim pentru intelegere.

SUSŢINUŢI PRIN MÂNCARE

După cum Tatăl, care este viu, M-a trimis pe Mine şi Eu trăiesc prin Tatăl, tot aşa, cine mă mănâncă pe Mine, va trăi şi el prin Mine.

Ioan 6.57

Numai pe temeiul unirii noastre cu Fiul lui Dumnezeu trăim. După cum Omul-Dumnezeu şi Mijlocitorul Isus Cristos trăieşte prin Tatăl, care L-a trimis şi care există prin El însuşi, tot aşa şi noi înşine trăim prin acest Mântuitor, care ne-a înviat. Cristos este şi Izvorul vieţii noastre, obârşia vieţii noastre şi Susţinătorul vieţii noastre. Şi după cum viaţa trupului nostru este întreţinută prin hrana trupească, tot aşa şi viaţa noastră duhovnicească este întreţinută prin hrana duhovnicească, care este Domnul Isus. Ceea ce ne face să trăim nu este viaţa Sa, nici moartea Sa, nici lucrarea, nici cuvintele Sale, ci este El însuşi, în care sunt cuprinse toate lucrurile. Noi ne hrănim cu însuşi Domnul Isus.

Acest lucru se întâmplă nu numai când luăm Cina Domnului, ci şi atunci când ne gândim la El, când credem în El cu o credinţă care ni-L însuşeşte, când îl lăsăm să ne pătrundă cu dragostea Sa, şi-L primim în noi prin puterea vieţii lăuntrice. Noi ştim ce înseamnă să ne hrănim cu Domnul Isus, dar nu suntem în stare să lămurim acest lucru. Lucrul cel mai sigur şi mai bun este să ne hrănim cât mai mult cu El. Suntem chemaţi să ne hrănim din belşug şi vom fi foarte câştigaţi dacă facem din El pâinea noastră şi băutura noastră.

Îţi mulţumesc, Doamne, că ceea ce este o nevoie pentru viaţa mea lăuntrică, adică să mă hrănesc cu Tine, este totodată şi cea mai mare desfătare a mea; şi eu mă hrănesc cu Tine în acest moment.

  •  

Devoțional 13 Admin 15.Octombrie.2020 Comentarii (0)

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Lasă un răspuns