• Librarie crestina

  • Dragi cititori,va informam ca acest sit,va fi arhivat,devotionalele vor fi mutate la https://csd.do.am

    apoi va fi sters.Motivul este ca reinoirea abonamentului costa 100 euro,pentru un an(40 euro-domeniu/an)(60 euro-hosting/an).

    Staful acestui sit a decis ca este prea mult si ne vom muta la adresa web:https://csd.do.am

    Va multumim pentru intelegere.

Nebunie minunată

6 iunie

„…când au auzit cele ce se petreceau…ziceau: «Și-a ieșit din minți».” Marcu 3:21.
Nici chiar rudele Domnului nu Îl înțelegeau. Viața Sa era atât de diferită de cea a
lumii, încât nu putea fi măsurată conform standardelor obișnuite. Aici, ei nu puteau
face altceva decât să-I considere zelul de neînfrânt drept nebunie. În vremurile
moderne, auzim și noi multe asemenea discuții ori de câte ori vreun devotat urmaș al
lui Cristos uită complet de sine, din dragoste pentru Stăpânul Său. Oamenii spun:
„Trebuie să fie nebun!” Ei cred că este nebun omul a cărui religie este aprinsă de o râvnă
neobișnuită sau care este mai înflăcărat decât creștinul de rând în lucrarea pentru
Stăpân. Unii dintre prietenii lui Pavel credeau că era nebun când străbătea mări și țări
ca să propovăduiască Evanghelia în fiecare cetate. Însă răspunsul său era: „Nu, nu sunt
nebun; dragostea lui Cristos mă constrânge.”
Acesta este un fel bun de nebunie. E trist însă că este atât de rară. Dacă ar exista
mai mult din ea, n-ar mai fi atât de multe suflete nemântuite, care mor la adăpostul
bisericilor noastre; n-ar fi atât de greu să facem rost de misionari și bani pentru a
răspândi Evanghelia pe cele mai întunecate continente; n-ar fi atât de multe bănci goale
în bisericile noastre, pauze atât de lungi la întâlnirile noastre de rugăciune, atât de
puțini oameni care să aibă cu adevărat cuvânt. Ar fi un lucru glorios dacă toți creștinii
ar uita de ei înșiși, așa cum au făcut Stăpânul nostru sau Pavel.
Există o nebunie cu mult mai rea, și anume cea care, în această lume, nu se
gândește deloc la altă lume; cea care, mișcându-se continuu printre oameni pierduți, nu
are niciodată milă de ei, nici nu se gândește la starea lor pierdută, nici nu depune vreun
efort pentru salvarea lor. Este mai ușor să avem capul limpede și inima rece, fără să ne
pese deloc de sufletele care pier. Dar noi suntem păzitorii fraților noștri și nicio greșeală
în îndeplinirea datoriei nu poate fi mai rea decât aceea de a nu acorda atenție mântuirii
lor veșnice.

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Lasă un răspuns