• Bun venit,dragi cititori,aici gasiti devotionale crestine,la care sa meditam,pentru a creste spiritual.Daca doriti ca reclama dv sa apara aici,va rugam sa ne scrieti.Dumnezeu sa va binecuvanteze.
  • Versetul zilei

Māsura

Māsura Sâmbătă, 5 decembrie Pasaje biblice: Ioan 8:43-47; 14:6; 21-24

Dacă păzește cineva Cuvântul Meu, în veac nu va vedea moartea. (Ioan 8:51)
—Bineînțeles că sunt creștin!
Mark îmi dădea un răspuns din inimă la întrebarea mea, dar avea și o 
urmă de supărare în glas. Muncitor la atelierul unde lucram și eu, Mark era 
un tânăr prietenos care măsura aproape doi metri. El se declara creștin, dar 
trăia în concubinaj cu o femeie. 
—Mark, am doi metri înălțime? 
Mark îmi aruncă o privire încurcată: 
—Nici vorbă! Am eu un metru nouăzeci și cinci, iar tu ești cu mult mai 
scund decât mine! 
Apoi l-am întrebat: 
—De unde știi asta? 
El îmi răspunse hotărât: 
—Pentru că m-am măsurat cu ruleta.
—Exact, i-am răspuns, simplul fapt că susțin că am doi metri nu mă face 
să fiu atât de înalt, nu-i așa? Metru este o unitate de măsură nepărtinitoare, 
ca și Biblia, care stabilește dacă suntem creștini sau nu. Dacă creștinismul 
nostru se bazează pe altceva decât adevărurile absolute scrise în Cuvântul lui 
Dumnezeu, atunci e o amăgire.
Haideți să ne gândim la noi înșine. Biblia este o unitate de măsură nu doar 
pentru ca omul să cunoască voia perfectă a lui Dumnezeu, ci și pentru ca el 
să nu se îndoiască niciodată de nivelul actual al relației sale cu Dumnezeu. 
Siguranța mântuirii și pacea, bucuria și biruința ce o însoțesc, toate sunt 
niște binecuvântări pe care Domnul nostru le vrea experimentate de către 
copiii Săi. Cu toate acestea, Satana se străduiește mereu să-l descurajeze 
pe cel credincios, strecurând îndoieli. În același timp, el îi dă păcătosului o 
asigurare falsă că odată ce a fost mântuit, va rămâne întotdeauna mântuit, și 
că Dumnezeu nu este cu adevărat preocupat de păcatele noastre cât timp, pur 
și simplu, „credem în El”. Avem posibilitatea să ascultăm de tatăl minciunii 
sau de Dumnezeu. Cui îi vom da crezare?

Și prin aceasta știm că Îl cunoaștem, dacă păzim poruncile Lui.
Cine zice: „Îl cunosc”, și nu păzește poruncile Lui, este un mincinos, 
și adevărul nu este în el. (1 Ioan 2:3, 4)   Devoţional Admin 37 Admin 05.Decembrie.2020 Comentarii (0)

Adaugă la favorite Legătură permanentă.
  • Gânduri Admin

    Isus a zis ucenicilor Săi: „Estecu neputință să nu vină prilejuri de păcătuire, dar vai de acela prin care vin! Luca 17.1

    Atentie mare,dragii mei,sa nu fim pricina de poticnire pentru nimeni,sa fim o marturie buna pentru cei din jurul nostru.

    Să* nu vă potriviți chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceți** prin înnoirea minții voastre, ca să puteți deosebi† bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută și desăvârșită.Romani 12.2

    • In vorbire,pentru ca ” si vorba ta da de gol,vorba ta poate ucide…”il vom ucide cu vorba”,Ieremia 18.18
    • in purtare,
    • – in imbracaminte…
    • – in tot ceea ce facem sa fim diferiti de lume,ca sa vada ca suntem copii lui Dumnezeu.

    ”Nu știți că prietenia lumii este vrăjmășie cu Dumnezeu? Așa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaș cu Dumnezeu.”

    Iacov 4.4

    ”Imprieteneste-te cu Dumnezeu.si vei avea pace” Iov 22.21

    Cu cine vrei sa fi prieten?

    ”Nu iubiți lumea,nici lucrurile din ea”

    1 Ioan 2.15-17

    Ce zic oamenii despre tine? Ce marturie ai?Domnul Hristos intreaba ucenicii: Ce zic oamenii despre Mine?Marturia dv este importanta,daca toti am fi lumini cum vrea Domnul nostru,lumea s-ar schimba.

    Nu Îl poți mărturisi pe Hristos,dacă nu ai o mărturie bună,pentru că ei vor zice: Tu vorbești… care faci cutare și cutare lucru rău?Oamenii observă și ei știu cum ar trebui să trăim noi.

    2 Petru 3.11,12
    Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiți voi, printr-o purtare sfântă și evlavioasă,

    așteptând și grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri și trupurile cerești se vor topi de căldura focului?

    Ar trebui să fim cei mai buni oameni de pe planetă:buni,miloși,îngăduitori,iertători,jertfindu-ne pentru binele celuilant.

    • Fiti binecuvantati.
  • Asculta Radio Levi

  • RSS Ciprian Bârsan

  • RSS Toni Berbece

    • România “ilegală”…
      Cineva era pe o străduță când a auzit instrucțiile unui instructor de fitness de la parterul unui bloc, practic omul, ca să nu moară de foame și să intre în colaps financiar, și-a mutat antrenamentele acasă. Oamenii se antrenau în sufrageria instructorului. Am auzit pe cineva povestind despre altă persoană care zicea că la sala […]
  • RSS Crestin Total

  • RSS Fundația S.E.E.R. România

    • DUMNEZEU TE PREGĂTEȘTE 12 aprilie 2021
      „Dumnezeu ne pedepseşte pentru binele nostru, ca să ne facă părtaşi sfinţeniei Lui” (Evrei 12:8)      Cuvântul ebraic pentru „încercare” provine de la un cuvânt care înseamnă „a privi atent la ceva, a se uita.” Așa că, alungă ideea că Dumnezeu nu vede zbaterea ta! Dimpotrivă, El este implicat sută la sută. El vede […]
  • RSS Vocea Creștinilor LIVE

    • FLORIN IANOVICI – CINE SUNTEM?
      Poate fi un moment de răscruce în viața ta.Se pot strânge atât de multe în suflet încât să nu mai știi cine ești. Pericolul stă în faptul că dacă nu mai știi cine ești, nu prea mai știi nici ce să faci, nici încotro să o apuci. Mulți veți spune: eu nu am o asemenea […]
  • RSS Gânduri pentru viața de aici…

    • Ce-ți cumperi de Halloween?
      🎃 Un american și-a decorat casa și curtea de Halloween în așa hal încât vecinii au chemat poliția. Mai multe …Continue reading →
  • RSS ARMONIA MAGAZINE – USA

    • CUM RĂMÂNEM TARI, CÂND NIMIC NU MERGE BINE?
      Vi s-a întâmplat când credeați că sunteți bine din punct de vedere spiritual, să nu treacă mult până să alunecați pe panta deznădejdii și a descurajării? Vi s-a întâmplat să ascultați o predică sau muzică de închinare, când erați la volan și să simțiți prezența Domnului, iar când cineva v-a deranjat în trafic să vă […]
  • RSS Știri creștine

    • Ziua 1: Mecca, Arabia Saudită – #pray30days
      Populaţie musulmană: 2.040.000 DESCARCA AICI Ghidul de rugăciune în format PDF. Nu am putea să ne unim în rugăciune pentru musulmanii din oraşele lumii fără să-i luăm în considerare pe cei care locuiesc în cel mai venerat oraş din Islam, Mecca. Mohamed, care este fondatorul religiei islamice, s-a născut acolo și toţi musulmanii când se […]
  • RSS CARTE PENTRU SUFLET

  • RSS Info crestin

    • Marca FIAREI. Ce previziune biblică ar consemna pașaportul de vaccinare 12 aprilie 2021
      Răspândirea COVID-19 și desfășurarea în masă a vaccinărilor pe tot globul au stârnit îngrijorări și conspirații. Experții în interpretareqa scripturilor spun că profeția Bibliei vorbește despre un moment înainte de a doua venire a lui Isus Hristos, când oamenii vor fi marcați cu „numărul fiarei”. Conform Bibliei creștine, a doua venire a lui Iisus Hristos va fi […]
      Info Crestin News
  • Arhive