• Librarie crestina

Împărăția lui Dumnezeu

4 mai

„Vie Împărăția Ta” Matei 6:10.
Aceasta este o rugăciune foarte cuprinzătoare. Ea invocă extinderea tărâmului spiritual al lui
Dumnezeu în această lume – puterea Sa asupra inimilor și vieților oamenilor, punerea împărățiilor
pământului sub autoritatea Lui. Este o rugăciune ca oamenii să fie mai buni – să renunțe la păcatele
lor și să-și îndrepte viețile; să-L ia pe Cristos drept Rege al lor, predându-I Lui fiecare gând și
dorință. Nu este exprimarea dorinței profunde de a fi înălțați la cer, ci a unei tânjiri ca cerul să poată
fi adus la noi, în inimile și viețile noastre.
Suntem în pericolul de a ne gândi prea mult la alți oameni și la venirea Împărăției lui
Dumnezeu în alte inimi și vieți când spunem această rugăciune. Mica bucată de lume pentru care
suntem responsabili în primul rând este aceea care se află în interiorul propriilor noastre inimi și
vieți. Așadar, în timp ce ne rugăm „vie Împărăția Ta”, ar trebui să ne cercetăm pe noi înșine ca să
vedem dacă suntem supuși domniei lui Cristos.
„Împărăția Ta aici? Se poate, Doamne?
Căutând și cercetând pretutindeni,
atât de mulți ani
«Vie împărăția Ta» mi-a fost rugăciunea;
A fost acea iubită împărăție atât de-aproape, în tot acest răstimp?
Fost-am eu zăvorul care m-a încuiat
Departe de încântarea de care au parte,
ei, cei ale căror spirite se află în Paradisul Tău,
Paradisul Tău binecuvântat, care părea atât de îndepărtat?
Nu mă lăsa să stau
Încă un ceas
Așteptând alene să câștig ce e al meu,
Orb în duh fiind.
Doamne Isuse, străpunge aceste ziduri ale sinelui și ale păcatului,
Doboară Tu porțile, ca să pot intra.”

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Lasă un răspuns

  • Asculta Radio Levi