• Librarie crestina

Îl va vedea pe Domnul Isus?

Vineri, 30 aprilie

Pasaj biblic: Psalmul 139

Nicio făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol și descoperit înaintea
ochilor Aceluia cu care avem a face. (Evrei 4:13)


Ai fi înspăimântat sau, cel puțin, jenat, dacă toate gândurile și ideile tale
ar fi afișate undeva? Cel mai probabil, da. Haideți să ne oprim puțin și să ne
gândim. Ca s-o spunem fără hotărât, există Unul care vede înăuntrul inimii
și minții noastre și care știe despre noi mai multe decât am ști noi înșine. El
este Dumnezeu, Cel pentru care lucrul acesta chiar contează.
Încercăm să-i învățăm pe copiii noștri că au nevoie de Domnul Isus în
inimile lor. Ei sunt acum la vârsta inocenței și sunt la adăpost în Hristos, dar
va veni o zi când vor avea și ei nevoie ca El să le umple ființa.
Băiețelul nostru de trei ani era nerăbdător să meargă la ecograf. Soția
mea îi explicase că doctorul va folosi un aparat pentru a-i fotografia burtica
și că nu avea de ce să se teamă. După ce a stat și s-a gândit o clipă, a întrebat:
„Îl va vedea nenea doctor și pe Domnul Isus acolo?” Ce întrebare inocentă și
profundă!
Bineînțeles că o simplă ecografie nu va putea reprezenta imaginea lui
Hristos pe un ecran, însă prezența Sa în ființa noastră ar trebui să fie evidentă.
Altfel, rămânem niște indivizi egoiști și plini de păcate. Însă, avându-L pe
Domnul Isus în inima noastră, roada Duhului va ieși în evidență: dragostea,
bucuria, pacea, răbdarea, bunătatea și așa mai departe. Vom vorbi cu iubire,
vom acționa cu bunătate și motivațiile noastre vor fi altruiste. Va fi întocmai
cum spunea Domnul Isus în Ioan 13:35 – „Prin aceasta vor cunoaște toți
că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii pentru alții”. Pomul se
cunoaște după roadele lui. Prin viața noastră va iradia lumina lui Hristos sau
se va reflecta imaginea firii.
Este cutremurător să ne gândim că Dumnezeu – Conducătorul
atotputernic al întregului univers și dreptul Judecător al tuturor oamenilor
– ne vede în fiecare clipă inima prin „ecograful” Său. Îl va vedea El acolo pe
Domnul Isus?
John Ropp – Riverside, IA
Atunci când vom trece prin încercări de foc, se va vedea cui îi slujim.
Planul de citire a Bibliei într-un an: Luca 22:31-53; 2 Samuel 23, 24

https://devotionale.site/langa-ape-de-odihna/ – Folosit cu permisiune.

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Lasă un răspuns

  • Asculta Radio Levi