• Bun venit,dragi cititori,aici gasiti devotionale crestine,la care sa meditam,pentru a creste spiritual.Daca doriti ca reclama dv sa apara aici,va rugam sa ne scrieti.Dumnezeu sa va binecuvanteze.
  • Versetul zilei

Boala care te aduce cu fața la perete…

A venit vremea când medicii lui Ezechia i-au înmânat analizele pe care scria: boală incurabilă. A fost o zi în care buffetul suedez cu sute de feluri de mâncare nu mai avea nicio valoare pentru Împăratul Ezechia. Nici marmura, nici granitul. Nici hainele de mătase, nici talanții de aur. Dintr-o dată, singura soluție care i-a rămas a fost “întoarcerea cu fața la perete”.
2 Imparati 20:1 “În vremea aceea, Ezechia a fost bolnav pe moarte. Prorocul Isaia, fiul lui Amoţ, a venit la el şi i-a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: ‘Rânduieşte ce ai de rânduit casei tale, căci vei muri, şi nu vei mai trăi.’””2 Imparati 20:2 “Ezechia s-a întors cu faţa la perete şi a făcut Domnului următoarea rugăciune:”

Deși nu ne place să recunoaștem, durerea trupului aduce deseori vindecare sufletului. Aduce lacrimi la rugăciune, smerenie și pocăință.

Vremurile de strâmtorare au menirea să ne desprindă de pământ. Să ne reamintească că aici suntem călători. Că putem pleca într-o clipă. Că unii mor iar alții pier.

Poate că a venit vremea să ne întoarcem cu fața la perete. Să regăsim valoarea familiei, a părtășiei și a căminului nostru.

E benefică durerea despărțirii. Am stat prea mult pe telefon când eram împreună. Ne va face să prețuim mai mult frații și surorile noastre de-acum, când bisericile sunt închise. La deschidere vom cânta cu lacrimi: “Părtășie, părtășie, binecuvântată ești”. 

Ieri m-a salutat cineva din adunare, de pe trotuar, în timp ce eu conduceam. Am condus cu lacrimi mai departe. Lacrimile curățesc ochii. Și inima se face mai bună. Și dorul de părtășie crește.

Nu ne place falimentul. Nici pierderea locului de muncă. Nici boala. Nici instabilitatea economică sau socială. Dar să nu uităm că ani de zile, când totul a fost bine, am uitat să-I mulțumim lui Dumnezeu. 

Are Dumnezeu metode extraordinare să îngenuncheze Planeta. Când ne-a vorbit prin sănătate să ne pocăim, ne-am pus căștile în urechi și am mers mai departe. Acum ne vorbește prin viruși. Doar să luăm seama.

E bun și spirtul și săpunul pentru curățirea mâinilor. Dar David a înțeles că igiena sufletului o face doar Dumnezeu în urma pocăinței mele: 
Psalmii 51:2 “Spală-mă cu desăvârşire de nelegiuirea mea şi curăţeşte-mă de păcatul meu! “

Ce folos ca avem mâini curate și baia plină de șampoane dacă inima e murdară? Bun, ne ferim de coronavirus, dar ce facem cu fățărnicia, lăcomia, invidia și minciuna? Aceștia sunt viruși care infectează inima. Nu ai vrea să strigi ca David?
Psalmii 51:10 “Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic! “

Doar cei cu inima curată văd cerul. 
Matei 5:8 “Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!”
——

Nu ne place boala. Dar ea ne poate aduce vindecarea.

Sursa

  •  

Devoțional 15 Admin 26.Septembrie.2020 Comentarii (0)

Adaugă la favorite Legătură permanentă.
  • Gânduri Admin

    Isus a zis ucenicilor Săi: „Estecu neputință să nu vină prilejuri de păcătuire, dar vai de acela prin care vin! Luca 17.1

    Atentie mare,dragii mei,sa nu fim pricina de poticnire pentru nimeni,sa fim o marturie buna pentru cei din jurul nostru.

    Să* nu vă potriviți chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceți** prin înnoirea minții voastre, ca să puteți deosebi† bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută și desăvârșită.Romani 12.2

    • In vorbire,pentru ca ” si vorba ta da de gol,vorba ta poate ucide…”il vom ucide cu vorba”,Ieremia 18.18
    • in purtare,
    • – in imbracaminte…
    • – in tot ceea ce facem sa fim diferiti de lume,ca sa vada ca suntem copii lui Dumnezeu.

    ”Nu știți că prietenia lumii este vrăjmășie cu Dumnezeu? Așa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaș cu Dumnezeu.”

    Iacov 4.4

    ”Imprieteneste-te cu Dumnezeu.si vei avea pace” Iov 22.21

    Cu cine vrei sa fi prieten?

    ”Nu iubiți lumea,nici lucrurile din ea”

    1 Ioan 2.15-17

    Ce zic oamenii despre tine? Ce marturie ai?Domnul Hristos intreaba ucenicii: Ce zic oamenii despre Mine?Marturia dv este importanta,daca toti am fi lumini cum vrea Domnul nostru,lumea s-ar schimba.

    Nu Îl poți mărturisi pe Hristos,dacă nu ai o mărturie bună,pentru că ei vor zice: Tu vorbești… care faci cutare și cutare lucru rău?Oamenii observă și ei știu cum ar trebui să trăim noi.

    2 Petru 3.11,12
    Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiți voi, printr-o purtare sfântă și evlavioasă,

    așteptând și grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri și trupurile cerești se vor topi de căldura focului?

    Ar trebui să fim cei mai buni oameni de pe planetă:buni,miloși,îngăduitori,iertători,jertfindu-ne pentru binele celuilant.

    • Fiti binecuvantati.
  • Asculta Radio Levi

  • RSS Ciprian Bârsan

  • RSS Toni Berbece

    • Bucurați-vă…
      Bucurați-vă că aveți Biblii, că puteți să le citiți în tramvai, în metrou, în parc fără a fi arestați. Sunt țări în care dacă ai scos o Biblie este mai grav decât dacă ai scoate un pistol sau o bombă. Sunt țări în care oamenii descoperiți cu o Biblie asupra lor sunt schingiuiți și interogați […]
  • RSS Crestin Total

  • RSS Fundația S.E.E.R. România

    • APĂRĂ-ȚI CONVINGERILE ȘI DUMNEZEU TE VA ONORA 16 aprilie 2021
      „Am făcut o juruinţă Domnului, şi n-o pot întoarce.” (Judecători 11:35)      Eric Liddell s-a antrenat luni de zile, având ca țintă titlul olimpic în proba de 100 de metri la Jocurile olimpice din 1924. Și majoritatea comentatorilor sportivi pronosticau că Liddell va câștiga cursa. Cu toate acestea, în timpul Olimpiadei, Liddell a aflat […]
  • RSS Vocea Creștinilor LIVE

    • FLORIN IANOVICI – CINE SUNTEM?
      Poate fi un moment de răscruce în viața ta.Se pot strânge atât de multe în suflet încât să nu mai știi cine ești. Pericolul stă în faptul că dacă nu mai știi cine ești, nu prea mai știi nici ce să faci, nici încotro să o apuci. Mulți veți spune: eu nu am o asemenea […]
  • RSS Gânduri pentru viața de aici…

    • Ce-ți cumperi de Halloween?
      🎃 Un american și-a decorat casa și curtea de Halloween în așa hal încât vecinii au chemat poliția. Mai multe …Continue reading →
  • RSS ARMONIA MAGAZINE – USA

    • Raportul Matic în Parlamentul European: O tragedie pentru societate, pentru România!
      Raportul Matic privind drepturile sexuale si avortul urmează să fie dezbătut în Parlamentul European săptămânile acestea în comisii, iar apoi să fie supus la vot în plen în mai sau iunie. Raportul Matic este unul dintre cele mai radicale și extremiste rapoarte ori rezoluții propuse ale Parlamentului European. Incercam să vă informam privind Raportul Matic, […]
  • RSS Știri creștine

    • Ziua 5: N’Djaména, Ciad – #pray30days
      Populație musulmană: 750.000 DESCARCA AICI Ghidul de rugăciune în format PDF. N’Djaména este capitala Ciadului, una dintre cele mai sărace țări din lume și este singurul centru urban din țară. Jumătate din populația de 1,5 milioane este musulmană. Locuitorii din Ciad trăiesc între vechi și modern: gătesc pe o plită făcută din trei pietre, iar […]
  • RSS CARTE PENTRU SUFLET

  • RSS Info crestin

    • Persecuția creștinilor a continuat și în pandemie 16 aprilie 2021
      În zilele noastre se fac campanii media incredibile, pentru salvarea balenelor din Marea Japoniei de exemplu, dar nu se găsește o voce care să strige în fața reflectoarelor, precum Greta Thunberg la ONU, despre holocaustul tăcut al creștinilor. Peste 340 milioane de creştini din întreaga lume au fost persecutaţi în anul 2020, conform asociației Open Doors […]
      Info Crestin News
  • Arhive