• Librarie crestina

Arme puternice


Căci armele cu care ne luptăm noi nu sunt supuse firii pământești, ci sunt
puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile. (2 Corinteni 10:4)
Mulți vrăjmași pot fi înfrânți prin dragoste și iertare.
Din cauza conflictelor iscate în cadrul relațiilor interumane, unii
oameni au folosit anumite arme pentru a se răzbuna sau pentru a-și distruge adversarii. Primul bărbat născut pe pământ a ales să-și ucidă fratele. Încă din vremuri străvechi, oamenii s-au folosit de ciomege, pietre și bolovani.
Au mai folosit cuțite, săbii, sulițe, praștii și arcuri cu săgeți. Relativ recent, au fost concepute și au luat amploare tot soiul de arme de foc, alături de diverse tipuri de bombe, grenade și alte dispozitive explozive.
În pasajele biblice de astăzi, sesizăm prezența unor oameni dominați de
invidie și mânie, care erau hotărâți să scape de Domnul Isus, considerat inamic de către ei. Au ales „arma” crucificării, deoarece aceasta era un instrument de tortură, care provoca multă înjosire și durere înainte de survenirea morții.
În timp ce Domnul Isus era dus spre locul răstignirii de către vrăjmașii Săi,
infamia acestei experiențe a atins cote alarmante. Ce arme ar fi putut folosi El în schimb? Poate că o bombă convențională I-ar fi adus eliberarea și salvarea.
O altă opțiune ar fi fost o bombă cu hidrogen, cel mai temut dispozitiv
explozibil produs vreodată de om. Aceasta ar fi eliberat un reziduu radioactiv care ar fi constituit o amenințare pentru multe generații.
Dar Domnul Isus a folosit o armă care a fost mult mai puternică și mai
eficientă: arma iertării: „Tată, iartă-i căci nu știu ce fac” (Luca 23:34). Această armă poate frânge inimi împietrite pline de ură, de amărăciune și de invidie și le poate străpunge cu dragoste. Astăzi, când oamenii caută cu disperare arme pentru apărare, răzbunare și distrugere ca să le folosească împotriva dușmanilor lor, haideți să înțelegem că armele dragostei și ale iertării sunt atât de puternice, încât totdeauna vor aduce biruință deplină celui care le folosește.

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Lasă un răspuns

  • Asculta Radio Levi